În ritmul alert al societății contemporane, cei mai mulți dintre noi își petrec ziua în fața ecranului albastru, iar în pauze tot spre monitoare ne îndreptăm – telefon, tabletă sau televizor. Însă dispozitivele care ne însoțesc de dimineață până seara ne expun unui risc pe care adesea nici măcar nu îl conștientizăm: lumina albastră emisă de monitoarele LED.

 

O cifră alarmantă de cca 64 - 90% dintre utilizatorii de gadgeturi acuză disconfort ocular, în urma citirii unui text pe un ecran de dimensiuni reduse. Disconfortul este provocat de mai multe cauze: lubrifierea globului ocular scade, creând senzația de “ochi uscat”, vederea începe sa fie încețoșată, iar mușchii faciali, cei ai gâtului și umerilor se contractă – este ceea ce specialiștii numesc “sindromul privitului la computer”.

 

 

Vitamina luteina

De regulă, retina este protejată de efectul razelor UV cu ajutorul antioxidantului natural, numit luteină. Luteina conferă nuanțele de roșu, oranj și galben plantelor și legumelor și nu poate fi produsă de organismul uman, prin urmare trebuie obținută din hrană. Luteina este o vitamină extrem de benefică pentru ochi, de aceea este folosită adesea pentru prevenirea afecțiunilor oculare precum degenerescența maculară sau cataracta. Luteina funcționează asemeni unui filtru de lumină, care protejează țesuturile oculare de daunele produse de expunerea la radiațiile ultraviolete. Luteina este o vitamină cu proprietăți antioxidante care pot combate stresul oxidativ.

Beneficiile luteinei pentru organism

Luteina are numeroase efecte pozitive pentru sănătatea organismului, din aceste considerente este important să ne asigurăm că avem un aport zilnic optim de luteină. Printre aceste se regăsesc: Menținerea unei vederi sănătoase, îmbunătățirea circulaţiei oculare, efect anti-îmbătrânire pentru creier și ochi, încetinirea procesului de oxidare a pielii, protejarea plămânilor, protejarea inimii, diminuarea riscului de artrită și arterioscleroză, diminuarea riscului de cataractă.

 

 

Surse naturale de luteină

Luteina este una dintre vitaminele carotenoide, care se găsește în fructele și legumele de culoare galbenă, cum ar fi mango, porumbul, morcovii, roșiile galbene și dovleacul, dar și în spanac, pătrunjel, varză albă, mazăre verde. Dintre produsele de origine animală, luteina se găsește doar în gălbenușul unui ou de pui, conține doar 1 mg de luteină la 100 g. Din păcate luteina nu este produsă în corpul uman și nici nu se prea regăsește în regimul alimentar al omului modern, legumele verzi nu sunt întotdeauna prezente în cantități suficiente, prin urmare se recomandă să refaceți rezervele de luteină cu ajutorul suplimentelor.

Swiss Energy Visiovit – când stai cu ochii mult în ecran și trebuie să-i protejezi

Dat fiind faptul că ecranul face parte din viața noastră, este important să vă susțineți sănătatea ochilor. Swiss Energy Visiovit, produse în Elveția, conţine concentrații optime de ingrediente calitative, certificate la nivel internațional și recunoscute pentru eficiența lor în tulburările oftalmologice: luteina, zeaxantina, bioflavonoide și taurine. Formula asociază nutrienți, vitamine, minerale, antioxidanți și extracte din plante, cu acțiune sinergică asupra mai multor factori care afectează vederea. Produsul contribuie la: reducerea senzației de “ochi uscat”, menţinerea structurii și funcțiilor oculare normale, creșterea acuității vizuale pe timp de noapte și a capacității de distingere a culorilor, îmbunătățirea circulaţiei, permeabilității și elasticității capilare a retinei și reducerea efectelor nocive ale radiațiilor ultraviolete.

 

Prin structura sa unică, capsula Swiss Energy Visiovit eliberează ingredientele active etapizat, fapt ce îi garantează o eficacitate fără precedent. Acest complex are trei avantaje unice: conține cantitatea necesară de micronutrienți; conservează integritatea acestora până la ținta terapeutică; le livrează direct în intestinul subțire cu pH neutru unde are loc eliberarea și absorbția propriu-zisă. La majoritatea suplimentelor alimentare, substanțele active trec prin leziuni severe la nivelul stomacului, unde sunt atacate de sucurile gastrice agresive, iată de ce vitaminele brandului Swiss Energy Visiovit sunt considerate unice de acest fel.

Swiss Energy Visiovit poate fi achiziționat în magazinul online www.frei.md, magazinele Medtehnica, amplasate în fiecare sector al orașului Chișinău, iar livrarea se face pe întreg teritoriul Republicii Moldova timp de 1 zile.

Asimilarea luteinei din alimente vs. suplimente alimentare

Organismul se poate confrunta cu dificultăți la absorbția luteinei din alimente consumate. Există situații în care luteina nu este asimilată corespunzător, dar și situații în care luteina nu este transportată la țesuturile oculare. Prin urmare, luteina administrată sub formă de supliment alimentar este absorbită și folosită mai eficient de către organism. Pentru o asimilare mai bună, se recomandă administrarea suplimentelor cu luteină în combinație cu alimentele grase, de preferat cu un conținut ridicat de Omega 3. Acizii grași Omega 3 facilitează absorbția luteinei în organism. Printre aceste alimente se numără uleiul de măsline, pește gras precum somonul și tonul, dar și avocado.

 

Cui i se recomandă să ia suplimente cu luteină?

  • Persoanelor ce suferă de orbire nocturnă și afecțiuni oculare.
  • Persoanelor ce petrec mult timp în fața calculatorului.
  • Persoanelor trecute de vârsta de 40 de ani.
  • Persoanelor care lucrează cu lumină puternică (de exemplu, sudori sau electrici).
  • Sportivi alpiniști, surferi, schiori etc.

Sănătatea reprezintă o stare de armonie mentală, emoțională și fizică. Puritatea și echilibrul trebuie să se regăsească atât în ceea ce consumăm, în regimul de viață pe care îl avem, cât și în mediul în care trăim, gândurile pe care le dezvoltăm și în sentimentele pe care le nutrim. Pentru o privire senină consumați alimente și suplimente calitative îmbogățite cu luteină, zeaxantină și multivitamine necesare organismului. Optați pentru calitatea elvețiană, optați pentru Swiss Energy.